Căciula Năzdrăvană/The Enhanced Hat, by Daniela Bunduchi (to be continued ....)

From the series Not Everyone Sees the Same Cat

Romanian original. English version at the end

Căciula Năzdrăvană

Căciula

Pot să scriu și eu o poveste? Oricum, tot o scriu, cu voia sau fără voia voastră.

Nu există nicio „doamnă” în această poveste. Există doar o căciulă neagră, din blană de oaie bârsană, pe care un cioban moldovean a pierdut-o când tovarășii lui au vrut să-l omoare, pe undeva prin ținuturile de la Soare-Răsare, ca să-i fure oile „mândre și cornute”.

Căciula era năzdrăvană. Fusese făcută dintr-o oaie bârsană și avea viață proprie. Când era lună plină, se însuflețea fără veste, plutea prin văzduh și arunca spre pământ umbre ciudate care întruchipau visurile sau, după caz, coșmarurile tânărului ciobănaș nenuntit.

În nopțile cu lună plină, căciula năzdrăvană arunca spre pământ raze fermecate care întrupau o doamnă veșnic tânără și înșelătoare, aflată mereu în căutarea tânărului nenuntit.

Doamna e oarbă. Nu vede și nu poate alege drumul. O siluetă firavă, care pare că s-ar putea frânge la prima adiere de vânt sau topi la prima picătură de ploaie. O fragilitate înșelătoare. Cutreieră lumea de la începuturi, fără odihnă și fără să rătăcească drumul. Ajunge întotdeauna unde trebuie și trece mai departe: inflexibilă, neîndurătoare, fără mânie, fără ură, fără dragoste.

Feriți-vă. Dacă o zăriți noaptea, nu-i stați în cale. Ocoliți-o de departe. Farmecele ei sunt otrăvite.

---

Pisica

Pisica zăcea înfometată la marginea unui pod, pe un drum lăturalnic, într-o zonă puțin circulată, într-o țară unde nu era niciodată nici prea frig, nici prea cald.

În schimb, erau multe râuri și poduri, iarbă verde, drumuri de țară, poteci și zăvoaie. Și tot atât de multe șosele, căi ferate și tuneluri întunecate prin care nopțile păreau să se amestece cu zilele.

Pisica nu era chiar o pisică în toată regula. Era mai degrabă un pisoi slab, jigărit, amărât și înfometat, care nu-și mai amintea cum ajunsese acolo.

Își amintea doar vag mirosul plăcut al coșului în care călătorea alături de stăpâna lui, ca orice pisică respectabilă, într-un tren de mare viteză.

Ațipise.

Apoi, dintr-odată, se pomenise zburând prin aerul răcoros și aterizând în picioare, ca orice pisică respectabilă, pe o porțiune de pământ acoperită cu iarbă deasă.

Noroc mare: aproape că nu se lovise.

Dar și mare ghinion: coșulețul dispăruse. La fel și trenul. Și stăpâna lui.

Chiar dacă nu era încă o pisică adultă, observase că, în orice împrejurare, pisicile țin să fie curate. Așa că începu să se spele cu mare grijă.

---

Pe Pod

Chiar atunci, pe partea cealaltă a podului, se aprinse un felinar.

Pisoiul ridică urechile, dar nu se sperie. Pisicile nu se sperie chiar de orice.

Pe drum nu se vedea nimeni. Nici om, nici căruță, nici bicicletă, nici câine. Numai că, din când în când, parcă se auzea ceva, ca și cum ar fi trecut cineva foarte încet pe lângă apă.

Pisoiul se opri din spălat și se uită lung în întuneric.

Nu era nimic acolo.

Sau poate era.

Pisoiul își arcui spinarea și pufni puțin, mai mult din politețe decât de frică.

Pe urmă o văzu.

O căciulă uriasă, neagră și înaltă, din blană creață, care parcă mergea singură prin noapte.

Asta i se păru suspect.

Pisicile nu au încredere în lucrurile care par să meargă singure prin noapte.

Abia după aceea zări și silueta subțire de dedesubt.

Femeia mergea încet, fără să se uite nici în stânga, nici în dreapta, de parcă știa drumul fără să-l vadă.

Când ajunse la mijlocul podului, se opri.

Pisoiul încremeni.

Femeia întoarse încet capul exact spre el.

Pisoiul se uită și el la femeie.

Pe urmă se uită la căciulă și înțelese imediat două lucruri.

Mai întâi, că femeia nu vedea nimic.

Și al doilea, că respectiva căciulă era mult prea mare pentru o persoană atât de slabă.

….. va urma

The Enchanted Hat

The Hat

Can I write a story too?
I will write it anyway, whether you want me to or not.

There is no “lady” in this story. There is only a black hat made from the wool of a Bârsan mountain sheep, a hat once lost by a Moldavian shepherd somewhere in the Lands of the Rising Sun, after his companions tried to kill him and steal his “proud and horned” sheep.

The hat was enchanted. It had been made from the wool of a Bârsan mountain sheep and possessed a life of its own. Whenever the moon was full, it would awaken without warning, drift through the night air, and cast strange shadows upon the earth, shadows that took the shape of the young unmarried shepherd’s dreams or, depending on the night, his nightmares.

On nights of the full moon, the enchanted hat sent magical rays down to the earth that gave form to a lady forever young and forever deceitful, forever wandering in search of the unmarried shepherd.

The lady is blind. She cannot see and cannot choose her own road.

A frail figure, looking as though she might snap at the first gust of wind or melt beneath the first drop of rain. A deceptive fragility. She has wandered the world since the beginning of time, without rest and without ever losing her way. She always arrives where she must, then moves on again: inflexible, merciless, without anger, without hatred, without love.

Beware. If you see her at night, do not stand in her path. Stay well out of her way. Her charms are poisoned.

---

The Cat

The cat lay starving near the edge of a bridge, beside a small side road in a country where it was never too cold and never too hot.

There were, however, many rivers and bridges, green grass, country roads, narrow paths, and groves. And just as many highways, railways, and dark tunnels where nights seemed forever tangled together with days.

The cat was not yet a proper cat. It was more of a skinny, scruffy, miserable little kitten who could barely remember how it had ended up there.

It remembered only faintly the pleasant smell of the basket in which it had travelled beside its owner, like any respectable cat, aboard a high-speed train.

It had fallen asleep.

Then suddenly it found itself flying through the cool night air and landing neatly on its feet, like any respectable cat, upon a patch of thick grass.

A great stroke of luck: it was hardly hurt at all.

And a terrible stroke of bad luck: the basket had vanished. So had the train. And its owner along with it.

Even though it was not yet fully grown, the kitten had already noticed that cats prefer to remain clean under all circumstances. So it began washing itself with great care.

---

On the Bridge

Just then, a streetlamp lit up on the far side of the bridge.

The kitten raised its ears but did not panic. Cats do not panic over every little thing.

No one could be seen on the road. No person, no cart, no bicycle, no dog. And yet, every now and then, it sounded as though someone were moving very slowly beside the water.

The kitten stopped washing itself and stared into the darkness.

There was nothing there.

Or perhaps there was.

The kitten arched its back and let out a small puffing sound, more out of politeness than fear.

Then it saw her.

An enormous black hat, tall and covered in curly wool, seeming to move through the night entirely on its own.

Only afterwards did the kitten notice the thin figure beneath it.

The woman walked slowly, without looking left or right, as though she already knew the road without needing to see it.

When she reached the middle of the bridge, she stopped.

The kitten froze.

Slowly, the woman turned her head directly toward him.

The kitten understood two things immediately.

First, the woman could not see anything.

And second, the hat was much too large for someone so thin.

….. to be continued

by Daniela Bunduchi,

From the series Not Everyone Sees the Same Cat